Cum ne construim fericirea? (12-14 august)

Organizator: Fundatia Calea Victoriei
nou

întâlnirile au loc zilnic: luni 12, marţi 13, miercuri 14, de la 19.00-21.00


Fericirea naşte controverse, mituri, presupoziţii, idealuri şi speranţe. Fericirea naşte zâmbete, încredere, acţiune. Este o resursă inepuizabilă şi regenerabilă, atât de aproape, dar atât de volatilă. Este poate dorinţa noastră cea mai profundă, transformată în una dintre cele mai frecvente urări.


Subiect care a interesat filosofii antici, de la Buddha la Aristotel, peste timp, ideea de căutare a fericirii este împrumutată de Thomas Jefferson de la John Locke şi introdusă în “Declaraţia de independenţă” ca drept inalienabil, alături de viaţă şi libertate. Vă propun să reflectăm la ceea ce contează pentru fiecare: să ne acordăm acest drept, să îl acceptăm sau să facem din el o responsabilitate?


Întâlnirile aprofundează următoarea perspectivă asupra fericirii:


1. Viaţa ca plăcere. Emoţiile fac parte din viaţa noastră. Ele sunt corelate direct cu gândurile şi acţiunile alese de noi. Atunci când ne simţim bine, avem performanţe crescute la locul de muncă sau în mediul academic. Studiile arată că, prin intermediul lor, ne îmbunătăţim starea de sănătate şi calitatea relaţiilor personale. Devenim mai creativi, ne asumăm riscuri, găsim soluţii. Cum trebuie să fie privită plăcerea ca sursă a fericirii durabile?

Idei pe care le vom discuta: Există un instrument care poate măsura fericirea? Care este rolul emoţiilor pozitive? Tu în ce mit al fericirii credeai până acum? Cum să te bucuri de plăcerile vieţii? Sunt emoţiile pozitive bune şi emoţiile negative rele?

Cuvinte cheie: emoţii, hedonism, chestionar, afectivitate, antichitate, beneficii, pozitiv, negativ, exerciţii.


2. Viaţa ca semnificaţie personală. Scopurile sunt indispensabile pentru o viaţă fericită. Când facem ceea ce ne place, nu mai simţim nici presiunea timpului şi nici constrângerea spaţiului. Se aşează uşor, în interiorul nostru, acel sentiment profund, dar inconştient, că te simţi bine cu tine însuţi. Starea noastră de fericire depinde de armonia interioră, depinde de ordinea pe care o restabilim în conştiinţă. Atunci devenim propria noastră sursă de uimire, dar şi a altora de inspiraţie.

Idei pe care le vom discuta: Cum să trăieşti în prezent când tu exişti în prezent? Ce fel de scopuri şi aspiraţii trebuie să urmărim? Cum facem să ne realizăm visele? Care sunt instrumentele de succes? Ce contribuţie au valorile şi virtuţile personale?

Cuvinte cheie: efort, angajament, flux, obiective, pasiune, perseverenţă, optimism, obiceiuri, exerciţii.


3. Viaţa ce capătă sens. Trăim pentru a valorifica un potenţial. Iar acesta se poate transforma în ceva mai mare decât noi înşine, fie că vorbim despre cuplu, familie, comunitate sau divinitate. Simţim nevoia de a transcende propria persoană şi de a săvârşi o contopire. Fie că vorbim de o creaţie personală, de experienţe importante pe care le trăim sau de supravieţuire în circumstanţe extreme, avem capacitatea de a fi liberi şi intrinsec valoroşi.


Cuvinte cheie: înţelepciune, spiritualitate, recunoştinţă, compasiune, altruism,  ataşament, dragoste, exerciţii.


Bibliografie:

„În căutarea fericirii” Bertrand Russell

„Ikigai” Francesc Miralles

„The Dude şi maestrul Zen” Jeff Bridges

„Zen în 10 minute” Sioux Berger

„Totul e tot şi alte eseuri” Alan Watts

„Dao – Calea ca o curgere de apă” Alan Watts
 

Lector Corina Ion
Data incepere 12 August 2019
Ora curs 19:00
Numar ateliere 3
Frecventa zilnic: luni-miercuri, 12-14 august (o întâlnire durează 2h)
Tip Teoretic
Varsta Minima 16 ani
Cost 180 de lei (total pentru 3 întâlniri)
Cost redus
(card fidelitate, studenti, elevi, pensionari)
160 de lei (total pentru 3 întâlniri)
Loc fundație, str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București
Cod Produs: happiness Ai nevoie de ajutor? 0749.273.854
  • Descriere
  • Review-uri (0)

Fundaţia Calea Victoriei 2007 este o instituţie culturală independentă care concepe o mare varietate de cursuri şi evenimente interactive în domenii umaniste şi culturale pentru tineri şi adulţi. De 10 ani Fundaţia inspiră prin arte şi cultură şi susţine tinerii talentaţi, reuşind să ducă o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale şi devenind o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători şi artişti s-au format ca lectori.
 


Peste 50 000 de cursanţi au participat la proiectele fundaţiei şi peste 2000 de tineri au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate).

Atelierele se desfăşoară într-o atmosferă relaxată, non-conformistă şi interactivă, care face posibilă învăţarea cu plăcere – fără restricţii, examene sau catedră. Activitatea fundaţiei a început în ianuarie 2008, având ca prim lector pe dl. Neagu Djuvara.
 

Foto: Sandra Ecobescu (preşedinte), Irina Grigore (membru fondator) şi dl. Neagu Djuvara, primul profesor cu care s-au lansat cursurile fundaţiei în ianuarie 2008.


Principalul obiectiv al fundaţiei este să ofere şansa tinerilor şi copiilor (cu sau fără mijloace materiale), elevi sau studenţi, de a participa gratuit la evenimentele şi cursurile fundaţiei în domenii de cultură generală


Proiectele fundaţiei contribuie la formarea şi dezvoltarea personală a publicului său, folosind metode interactive, şi completează educaţia oferită de şcoală şi facultate, încurajînd tinerii să urmeze profesii umaniste şi artistice.


Spre deosebire de educaţia tradiţională, concentrată pe colectarea de informaţii, fără a avea ca rezultat un sistem articulat de gândire sau o cultură generală solidă, cursurile fundaţiei pun un accent deosebit asupra creativităţii şi dialogului deschis dintre profesor şi cursant.
 


Lectorii fundaţiei sunt personalităţi ale vieţii culturale, profesori, cercetători sau artişti din diverse domenii, care prezintă subiectele propuse în mod original, carismatic şi în dialog cu cursanţii. Menţionăm câteva nume: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu, Dan C. Mihăilescu, Mihaela Irimia, Tiberiu Soare, Mirel Bănică, Mario Barangea, Filip Iorga şi alţii.


O parte dintre lectori sunt tineri masteranzi, cercetători şi doctoranzi din domenii umaniste, care au şansa de a preda şi de a se dezvolta profesional. În acest fel, fundaţia susţine şi promoveaza tineri absolvenţi entuziaşti şi bine pregătiţi. 


Tinerii artişti colaboratori  – muzicieni, artişti plastici, actori, scriitori – beneficiază de sprijinul permanent al fundaţiei. Printr-o formulă fermă şi constantă de promovare din partea fundaţiei, artiştii se bucură de o mare vizibilitate. Totodată, periodic au loc evenimente dedicate în totalitate activităţii artistice şi creaţiilor acestor tineri talentaţi: conferinţe, lansări de carte, expoziţii, recitaluri de muzică clasică şi de operă etc. 
 

Foto: Curs Andrei Pleşu, Ce ştie şi ce nu ştie Socrate, 20 iunie 2008.


Cursurile şi atelierele fundaţiei sunt axate pe următoarele domenii: Antropologie şi Folclor, Arte plastice, Arhitectură şi Istoria Artei, Astronomie, Bucureşti – istorie, patrimoniu şi artă, Cinematografie şi Teatru, Istoria Costumului şi Modă, Design interior, Dezvoltare personală, Filozofie şi Istoria religiilor, Fotografie, Istoria României şi universală, Jurnalism şi Scriere Creativă, Muzică clasică şi contemporană, Literatură.


Obiectivele fundaţiei sunt:

  • organizarea unor întâlniri memorabile pentru tineri / adulţi cu personalităţi marcante din viaţa culturală
  • stabilirea unui dialog viu şi creativ între lectori/invitaţi şi cursanţi
  • prezentarea unor modele umane şi profesionale care să contracareze efectul puternic, deseori negativ, al televiziunii şi al mass media asupra tinerilor
  • pregătirea tinerilor pentru domenii umaniste, orientare profesională
  • facilitarea accesului la cultură şi educaţie a copiilor şi tinerilor care provin din familii cu probleme sociale, pentru aceştia existând gratuităţi şi programe speciale
  • derularea unor evenimente şi cursuri gratuite la Centre de zi pentru copii şi tineri
  • promovarea patrimoniului material şi imaterial al Bucureştiului


Ce spun cursanţii :

Scrie un review


Suport clienti 9:00 - 18:00

0749.273.854 contact@edumarket.ro
close

A fost adaugat cu succes in cosul tau de cumparaturi!

Vezi cosul Trimite comanda
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat in wishlist!