Cum să te prezinţi în 5 minute – Atelier pentru liceeni (14-17 ani) (5-9 august)

Organizator: Fundatia Calea Victoriei
nou

Întâlnirile au loc zilnic: luni 5, marţi 6, miercuri 7, joi 8, vineri 9 august, de la 16.30-18.00.


Ţi s-a întâmplat să te copleşească emoţiile atunci când faci cunoştinţă cu cineva, mai ales dacă vrei să impresionezi persoana respectivă? Fie că vorbim de o primă întâlnire cu persoana pe care o placi sau despre un interviu pentru admiterea la facultate, fie despre un interviu pentru obţinerea unui loc de muncă, prima impresie contează, iar această primă impresie depinde foarte mult şi de felul în care reuşeşti să comunici, încă din primele minute.


Aşa că îţi propunem acest atelier, pentru a te sprijini în identificarea modalităţilor prin care poţi transmite, în mod eficient şi de impact, mesajul tău.


Vei învăţa cum să începi în forţă o prezentare, captând atenţia interlocutorului încă de la prima frază, cum să îţi alegi şi să îţi susţii argumentele şi cum să transmiţi emoţie, atunci când comunici, astfel încât să fii ţinut minte, iar mesajul tău să rămână în sufletul şi mintea interlocutorului.


Atelierul va fi interactiv şi practic, bazat pe exerciţii individuale şi de grup, prin care vom aborda, gradual, structura unei prezentări.


Vom folosi inclusiv o abordare comparativă, pentru a vedea evoluţia ta (cum arată o prezentare făcută la prima întânire din cadrul atelierului vs. o prezentare făcută la ultima întâlnire). Iar la final vei rămâne cu o prezentare personalizată şi de impact şi cu instrumentele necesare pentru a construi o alta, atunci când ai nevoie.


Temele întâlnirilor vor fi:

1. Cum începi o prezentare – identificarea aspectelor esenţiale pe care vrei să le comunici despre tine, care trebuie evidenţiate încă din primele minute de conversaţie;

2. Cum construieşti şi susţii argumentele – identificarea atuurilor personale, care te califică pentru ceea ce vrei să obţii şi te diferenţiază de ceilalţi candidaţi. Susţinerea argumentelor, prin propria poveste, care să stârnească emoţie;

3. Cum construieşti şi susţii viziunea legată de viitorul tău, în cadrul unui proiect, odată ce obţii ceea ce ţi-ai dorit (locul la facultate sau locul de muncă în cadrul unei companii/organizaţii);

4. Cum susţii importanţa pe care o are locul obţinut la facultate sau în cadrul unei companii pentru viitorul tău profesional, dar şi personal;

5. Susţinerea prezentării finale – tot ceea ce discutăm şi exersăm la primele 4 întâlniri se va concretiza în scrierea şi susţinerea proiectului final;

Aşadar, în cadrul atelierului te vei cunoaşte mai bine, vei învăţa să îţi formulezi clar scopul şi argumentele, să le transmiţi eficient, cu impact şi cu emoţie şi îţi vei exersa ablităţile de scriere şi de prezentare, într-un mod creativ şi într-un spaţiu sigur, cu susţinerea participanţilor şi a lectorului.

 
Lector Alexandra Coravu
Data incepere 5 August 2019
Ora curs 16:30
Numar ateliere 5
Frecventa zilnic: luni-vineri; 16.30-18.00 (o întâlnire durează 1h 30)
Tip Practic
Varsta Minima 14 ani
Varsta Maxima 17 ani
Cost 300 de lei (total pentru 5 întâlniri)
Loc fundație, str. C. A. Rosetti 47, et. 1, București
Numar maxim persoane 12




 
Cod Produs: Victoriei2 Ai nevoie de ajutor? 0749.273.854
  • Descriere
  • Review-uri (0)

Fundaţia Calea Victoriei 2007 este o instituţie culturală independentă care concepe o mare varietate de cursuri şi evenimente interactive în domenii umaniste şi culturale pentru tineri şi adulţi. De 10 ani Fundaţia inspiră prin arte şi cultură şi susţine tinerii talentaţi, reuşind să ducă o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale şi devenind o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători şi artişti s-au format ca lectori.
 


Peste 50 000 de cursanţi au participat la proiectele fundaţiei şi peste 2000 de tineri au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate).

Atelierele se desfăşoară într-o atmosferă relaxată, non-conformistă şi interactivă, care face posibilă învăţarea cu plăcere – fără restricţii, examene sau catedră. Activitatea fundaţiei a început în ianuarie 2008, având ca prim lector pe dl. Neagu Djuvara.
 

Foto: Sandra Ecobescu (preşedinte), Irina Grigore (membru fondator) şi dl. Neagu Djuvara, primul profesor cu care s-au lansat cursurile fundaţiei în ianuarie 2008.


Principalul obiectiv al fundaţiei este să ofere şansa tinerilor şi copiilor (cu sau fără mijloace materiale), elevi sau studenţi, de a participa gratuit la evenimentele şi cursurile fundaţiei în domenii de cultură generală


Proiectele fundaţiei contribuie la formarea şi dezvoltarea personală a publicului său, folosind metode interactive, şi completează educaţia oferită de şcoală şi facultate, încurajînd tinerii să urmeze profesii umaniste şi artistice.


Spre deosebire de educaţia tradiţională, concentrată pe colectarea de informaţii, fără a avea ca rezultat un sistem articulat de gândire sau o cultură generală solidă, cursurile fundaţiei pun un accent deosebit asupra creativităţii şi dialogului deschis dintre profesor şi cursant.
 


Lectorii fundaţiei sunt personalităţi ale vieţii culturale, profesori, cercetători sau artişti din diverse domenii, care prezintă subiectele propuse în mod original, carismatic şi în dialog cu cursanţii. Menţionăm câteva nume: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu, Dan C. Mihăilescu, Mihaela Irimia, Tiberiu Soare, Mirel Bănică, Mario Barangea, Filip Iorga şi alţii.


O parte dintre lectori sunt tineri masteranzi, cercetători şi doctoranzi din domenii umaniste, care au şansa de a preda şi de a se dezvolta profesional. În acest fel, fundaţia susţine şi promoveaza tineri absolvenţi entuziaşti şi bine pregătiţi. 


Tinerii artişti colaboratori  – muzicieni, artişti plastici, actori, scriitori – beneficiază de sprijinul permanent al fundaţiei. Printr-o formulă fermă şi constantă de promovare din partea fundaţiei, artiştii se bucură de o mare vizibilitate. Totodată, periodic au loc evenimente dedicate în totalitate activităţii artistice şi creaţiilor acestor tineri talentaţi: conferinţe, lansări de carte, expoziţii, recitaluri de muzică clasică şi de operă etc. 
 

Foto: Curs Andrei Pleşu, Ce ştie şi ce nu ştie Socrate, 20 iunie 2008.


Cursurile şi atelierele fundaţiei sunt axate pe următoarele domenii: Antropologie şi Folclor, Arte plastice, Arhitectură şi Istoria Artei, Astronomie, Bucureşti – istorie, patrimoniu şi artă, Cinematografie şi Teatru, Istoria Costumului şi Modă, Design interior, Dezvoltare personală, Filozofie şi Istoria religiilor, Fotografie, Istoria României şi universală, Jurnalism şi Scriere Creativă, Muzică clasică şi contemporană, Literatură.


Obiectivele fundaţiei sunt:

  • organizarea unor întâlniri memorabile pentru tineri / adulţi cu personalităţi marcante din viaţa culturală
  • stabilirea unui dialog viu şi creativ între lectori/invitaţi şi cursanţi
  • prezentarea unor modele umane şi profesionale care să contracareze efectul puternic, deseori negativ, al televiziunii şi al mass media asupra tinerilor
  • pregătirea tinerilor pentru domenii umaniste, orientare profesională
  • facilitarea accesului la cultură şi educaţie a copiilor şi tinerilor care provin din familii cu probleme sociale, pentru aceştia existând gratuităţi şi programe speciale
  • derularea unor evenimente şi cursuri gratuite la Centre de zi pentru copii şi tineri
  • promovarea patrimoniului material şi imaterial al Bucureştiului


Ce spun cursanţii :

Scrie un review


Suport clienti 9:00 - 18:00

0749.273.854 contact@edumarket.ro
close

A fost adaugat cu succes in cosul tau de cumparaturi!

Vezi cosul Trimite comanda
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat in wishlist!