Miraculosul cer înstelat – Atelier de Astronomie pentru copii (8-13 ani)

Organizator: Fundatia Calea Victoriei

La acest atelier, micuţii pasionaţi de astronomie şi cei pur şi simplu curioşi să exploreze cerul înstelat al nopţii vor parcurge o călătorie de milioane de ani lumină, pornind de pe Terra, spre galaxiile cele mai îndepărtate ale Universului.


Astronom din pasiune, Elisabeta Petrescu, lectorul atelierului, le va fi celor mici ghid printre stele, nebuloase şi galaxii. Cu răbdare şi umor, într-o atmosferă relaxată, copiii vor învăţa „să se orienteze pe cer”.


Vor descoperi ce este aceea o stea căzătoare, cum au apărut, de fapt constelaţiile, ce se întâmplă atunci când e eclipsă şi cum ar fi viaţa pe altă planetă.


Şi, mai ales, vor afla, în sfârşit, răspunsul la dificila întrebare „De ce e cerul albastru?”


Temele atelierelor:

1. Observarea cerului de zi şi noapte – Cunoaşterea cerului de zi şi de noapte. Pe timpul zilei cerul este albastru datorită luminii venite de la Soare şi a atmosferei planetei noastre. Vom afla ce fenomene se produc în atmosferă pe cer în timpul zilei şi pe timpul nopţii. Putem diferenţia planetele de stele şi îi învăţăm şi pe cei mici cum să o facă. Pe cerul de noapte se pot observa zone numite constelaţii: copiii vor învăţa cum le pot folosi ca să se orienteze, indiferent unde s-ar afla.

Exerciţiu: Cu ajutorul unor planisfere construite de noi, vom putea vedea cum arată cerul indiferent de oră, zi, lună sau an.

2. Sistemul solar – Câţi sateliţi naturali are Soarele? Vom ajunge la fiecare planetă în parte şi vom discuta toate caracteristicile lor. Nu ne vom limita la cele opt planete, vom merge cu gândul până la cele mai îndepărtate obiecte din sistemul solar. Dacă Mercur orbitează în jurul Soarelui în 88 de zile, vom afla că Eris – ultima planeta pitică – face peste 560 ani în călătoria ei în jurul Soarelui.

Exerciţiu: Vom picta planete (inventate sau reale) şi ne vom face propiul sistem solar,
depinzând de steaua pe care o avem. Planetele pot fi telurice sau joviene, copiii vor afla la curs care e diferenţa.

3. Călătorie virtuală prin Univers – Sistemul nostru solar este o zonă foarte mică din galaxia din care facem parte. Continuăm povestea noastră despre Univers şi ne îndepărtăm de planeta noastră. Învăţăm stelele vecine cu noi şi mărimea lor comparativ cu Soarele. Descoperim ce se întâmplă în galaxia noastră şi din ce este compusă. Apoi trecem mai departe şi aflăm că există o mulţime de alte galaxii. Copiilor le va plăcea să descopere ce sunt nebuloasele, mai ales că imaginile lor sunt foarte, foarte colorate.

Exerciţiu: Vom decupa diferite tipuri de stele – pitice, gigante, super-gigante, de culori
diferite şi le vom lipi pe o coală neagră lângă Soarele nostru. Toate stele vor fi la scară.

4. Astronautică şi explorarea spaţiului – Nu putem ajunge cu bicicleta sau cu rolele în spaţiu. Avem nevoie de o viteză mai mare. Chiar dacă ne folosim de maşină, tren sau avion, nu vom obţine viteza necesară pentru a părăsi forţa de atracţie a planetei. Vom vorbi despre primele rachete construite, despre viteza potrivită pentru a orbita în jurul planetei şi cea pe care trebuie să o obţii pentru a pleca către alte destinaţii: Luna sau una dintre planete. Aflăm cât ar dura o călătorie până pe Pluto sau până la cea mai apropiată stea şi de ce preferă oamenii de ştiinţă să trimită acolo sonde spaţiale, nu rachete.

Exerciţiu: Pe un poster lung, pe care avem desenate toate planetele, calculăm cât am face până la toate planetele din sistemul solar dacă am pleca cu maşina (100km/h), avionul (700km/h) sau cu o sondă spaţială (60000km/h).


Vă rugăm, ţineţi cont de faptul că atelierele noastre nu se adresează copiilor cu nevoi speciale, având în vedere că lectorii noştri nu au pregătire specializată în această direcţie.

 

Lector Elisabeta Petrescu
Data incepere 5 Octombrie 2019
Ora curs 11:00
Numar ateliere 4
Frecventa săptămânal, sâmbătă (o întâlnire durează 1h 30 min)
Tip Practic
Varsta Minima 8 ani
Varsta Maxima 13 ani
Cost 260 de lei (total 4 întâlniri, materiale incluse)
Cost redus
(card fidelitate)
235 de lei (total 4 întâlniri, materiale incluse)
Loc Fundație - str. C. A. Rosetti, nr 47 (Intersecție cu str. I.L. Caragiale) - click hartă
Numar maxim persoane 15
Cod Produs: Astronomie Ai nevoie de ajutor? 0749.273.854
  • Descriere
  • Review-uri (0)

Fundaţia Calea Victoriei 2007 este o instituţie culturală independentă care concepe o mare varietate de cursuri şi evenimente interactive în domenii umaniste şi culturale pentru tineri şi adulţi. De 10 ani Fundaţia inspiră prin arte şi cultură şi susţine tinerii talentaţi, reuşind să ducă o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale şi devenind o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători şi artişti s-au format ca lectori.
 


Peste 50 000 de cursanţi au participat la proiectele fundaţiei şi peste 2000 de tineri au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate).

Atelierele se desfăşoară într-o atmosferă relaxată, non-conformistă şi interactivă, care face posibilă învăţarea cu plăcere – fără restricţii, examene sau catedră. Activitatea fundaţiei a început în ianuarie 2008, având ca prim lector pe dl. Neagu Djuvara.
 

Foto: Sandra Ecobescu (preşedinte), Irina Grigore (membru fondator) şi dl. Neagu Djuvara, primul profesor cu care s-au lansat cursurile fundaţiei în ianuarie 2008.


Principalul obiectiv al fundaţiei este să ofere şansa tinerilor şi copiilor (cu sau fără mijloace materiale), elevi sau studenţi, de a participa gratuit la evenimentele şi cursurile fundaţiei în domenii de cultură generală


Proiectele fundaţiei contribuie la formarea şi dezvoltarea personală a publicului său, folosind metode interactive, şi completează educaţia oferită de şcoală şi facultate, încurajînd tinerii să urmeze profesii umaniste şi artistice.


Spre deosebire de educaţia tradiţională, concentrată pe colectarea de informaţii, fără a avea ca rezultat un sistem articulat de gândire sau o cultură generală solidă, cursurile fundaţiei pun un accent deosebit asupra creativităţii şi dialogului deschis dintre profesor şi cursant.
 


Lectorii fundaţiei sunt personalităţi ale vieţii culturale, profesori, cercetători sau artişti din diverse domenii, care prezintă subiectele propuse în mod original, carismatic şi în dialog cu cursanţii. Menţionăm câteva nume: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu, Dan C. Mihăilescu, Mihaela Irimia, Tiberiu Soare, Mirel Bănică, Mario Barangea, Filip Iorga şi alţii.


O parte dintre lectori sunt tineri masteranzi, cercetători şi doctoranzi din domenii umaniste, care au şansa de a preda şi de a se dezvolta profesional. În acest fel, fundaţia susţine şi promoveaza tineri absolvenţi entuziaşti şi bine pregătiţi. 


Tinerii artişti colaboratori  – muzicieni, artişti plastici, actori, scriitori – beneficiază de sprijinul permanent al fundaţiei. Printr-o formulă fermă şi constantă de promovare din partea fundaţiei, artiştii se bucură de o mare vizibilitate. Totodată, periodic au loc evenimente dedicate în totalitate activităţii artistice şi creaţiilor acestor tineri talentaţi: conferinţe, lansări de carte, expoziţii, recitaluri de muzică clasică şi de operă etc. 
 

Foto: Curs Andrei Pleşu, Ce ştie şi ce nu ştie Socrate, 20 iunie 2008.


Cursurile şi atelierele fundaţiei sunt axate pe următoarele domenii: Antropologie şi Folclor, Arte plastice, Arhitectură şi Istoria Artei, Astronomie, Bucureşti – istorie, patrimoniu şi artă, Cinematografie şi Teatru, Istoria Costumului şi Modă, Design interior, Dezvoltare personală, Filozofie şi Istoria religiilor, Fotografie, Istoria României şi universală, Jurnalism şi Scriere Creativă, Muzică clasică şi contemporană, Literatură.


Obiectivele fundaţiei sunt:

  • organizarea unor întâlniri memorabile pentru tineri / adulţi cu personalităţi marcante din viaţa culturală
  • stabilirea unui dialog viu şi creativ între lectori/invitaţi şi cursanţi
  • prezentarea unor modele umane şi profesionale care să contracareze efectul puternic, deseori negativ, al televiziunii şi al mass media asupra tinerilor
  • pregătirea tinerilor pentru domenii umaniste, orientare profesională
  • facilitarea accesului la cultură şi educaţie a copiilor şi tinerilor care provin din familii cu probleme sociale, pentru aceştia existând gratuităţi şi programe speciale
  • derularea unor evenimente şi cursuri gratuite la Centre de zi pentru copii şi tineri
  • promovarea patrimoniului material şi imaterial al Bucureştiului


Ce spun cursanţii :

Scrie un review


Suport clienti 9:00 - 18:00

0749.273.854 contact@edumarket.ro
close

A fost adaugat cu succes in cosul tau de cumparaturi!

Vezi cosul Trimite comanda
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat in wishlist!