Organizator: Cursupedia Cursuri de limbi straine pentru companii

 

Echipa de traineri lingvistici de la Cursupedia a sprijinit companiile, de-a lungul anilor, în efortul lor de a oferi programe eficiente de training lingvistic angajaților, cu scopul de a le oferi posibilitatea de a-și consolida cunoștințele de limbă străină și de a le îmbunătăți.


După o evaluare inițială a cunoașterii limbii străine, trainerul lingvistic va stabili, împreună cu angajatorul, o serie de obiective măsurabile, în funcție de nevoile lor specifice și de pozițiile ocupate de către participanți în companie.


Cursurile pot fi de limbaj general sau specializat (HR, job hunting, marketing, medical, business, call center, juridic, hotel, turism, modă, design, bancar-fianciar, diplomatic, etc.) sau o îmbinare a celor două, în funcție de nivelul cursantului/cursanților.                            

 

Desfășurarea training-ului


Pe parcusul cursului, al cărui orar va fi stabilit în funcție de programul participanților, conversațiile vor fi alternate cu elemente de gramatică și semantică astfel încât bagajul de cunoștințe de la sfârșitul sesiunii să fie cât mai complet. Temele de discuție vor fi alese în funcție de industria din care face parte compania și de departamentele din care fac parte cursanții astfel încât cunoștințele dobândite să fie aplicate imediat.


Până la finalul cursului, vor exista câteva evaluări intermediare care vor indica gradul de progres al fiecărui participant. La finalul cursului va exista o evaluare generală care va certifica nivelul cunoștințelor lingvistice la care a ajuns fiecare dintre cei prezenți.


Beneficiile accesării unui training lingvistic:

  • Evaluarea periodică a cunoștințelor lingvistice ale angajaților

  • Îmbunătățirea cunoștințelor lingvistice într-o limbă străină sau învățarea uneia noi

  • Orar flexibil, în funcție de programul participanților

  • Cursurile sunt organizate la sediul companiei, ceea ce implică reducerea costurilor

  • Pregătirea unor angajați în vederea accesării unor poziții superioare sau a transferului într-o altă filială

Cod Produs: 157-7622 Ai nevoie de ajutor? 0749.273.854
  • Descriere
  • Review-uri (0)

De peste opt ani, Cursupedia oferă clienților săi, persoane fizice sau companii, cursuri de limba engleză, limba franceză și limba română pentru expați, adaptate nevoilor lor specifice.


Va invitam sa o cunoasteti pe Roxana Blegescu: 

Cu o experiență de peste 16 ani în livrarea de training lingvistic și în organizarea cursurilor de limbi străine pentru români și de limba română pentru expați, Roxana a petrecut peste 1 milion de ore ajutându-i pe oameni să își îmbogățească bagajul lingvistic.

 

Cariera sa în domeniu a început odată cu admiterea la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, iar profesia și-a început-o predând limba franceză la un liceu din București.
 

După câțiva ani în care a fost profesor colaborator, translator și interpret în cadrul câtorva companii de specialitate, Roxana a decis că toată experiența dobândită trebuie să poarte un nume și astfel s-a născut Cursupedia – o companie care oferă cursuri personalizate de engleză, franceză și română clienților săi, persoane fizice și juridice.
 

De aproape 10 ani, în fiecare zi, alături de echipa sa, se implică activ în crearea unor cursuri flexibile și personalizate pentru cursanți, în construirea unor training-uri de limbaje personalizate pentru diferite domenii sau industrii și în susținerea training-urilor lingvistice de tip corporate care să îi antreneze pe cursanți și să îi ajute pe cursanți să marcheze pe tabelă încă un obiectiv atins.
 

Motto-ul său, pe care îl folosește la deschiderea fiecărui curs, este Languages are funny!

Scrie un review


Suport clienti 9:00 - 18:00

0749.273.854 contact@edumarket.ro
close

A fost adaugat cu succes in cosul tau de cumparaturi!

Vezi cosul Trimite comanda
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat in wishlist!