Organizator: Calatoria inimii Retreat Arta Respirației Conștiente (adulti) 24 - 28 Iulie 2019

24 - 28 Iulie 2019


Conștiența noastră determină calitatea vieții noastre


Arta Respirației Conștiente este cea mai avansată abordare a Școlii Maestrului Interior. Este o extensie a Practicii Prezenței, care permite explorarea și navigarea conștientă în cele mai înalte și cele mai adânci dimensiuni ale Conștiinței, în scopuri de cunoaștere și vindecare. Deși în mod obișnuit este rezervată practicanților avansați ai artelor Prezenței, de data aceasta Călătoria este deschisă oricui alege să plonjeze adânc în căutarea răspunsurilor privind propria experiență de viață.


Arta Respirației Conștiente este o Călătorie structurată pe nivelurile de densitate ale Ființei care sunt, în același timp, și niveluri ale experienței umane. A deveni conștienți de aceste dimensiuni care trăiesc în noi conduce la o imensă eliberare de trecut a vieții și la eliberarea unor potențiale inimaginabile pentru mintea liniară.


Această Călătorie

- pune la îndemâna practicanților instrumentele de conectare cu dimensiunile rafinate ale Conștiinței, cu intuiția și viziunea largă la nivelul întregii Umanități;
- deschide porțile lucrului cu dimensiunile trans-generaționale, trans-biografice și arhetipale ale Ființei;
- desființează granițele ego-ului și deschide porțile acțiunii conștiente în fiecare zi a vieții noastre;
- este vârful de experiență al Școlii Maestrului Interior, imediat după Programul Avansat de Dezvoltare Personală Integrală.


Lucrul în natură, conectați cu Pământul și cu Cerul, învățarea prin trăire directă și rafinamentul pe care îl permite lucrul cu Respirația Conștientă și Prezența, face ca Arta Respirației Conștiente să se revendice din cea mai pură tradiție a vechilor Școli de Mistere, într-o versiune mai aplicată și mai contemporană ca niciodată.


Ce îți oferă acest Retreat?


Călătoria este structurată pe 7 paliere de experiență:

- Corpul și starea de Prezență. Lucrul cu conținuturile inconștiente, personale, transpersonale și trans-generaționale. Vindecarea trecutului.  
- Energia vitală, roluri, aspecte. Sexualitate și vindecarea aspectelor interioare. Relații. Eliberarea din poveștile pe care le spunem despre noi înșine.
- Descoperirea puterii personale și eliberarea de sub imperiul emoțiilor distructive.
- Deschiderea Inimii. Atitudinea ca instrument al creației conștiente de realitate. A simți, un nou mod de a ne raporta la realitate. Eliberarea de sub dictatura minții compulsive. Instrumentele transparenței: recunoștința, ascultarea, compasiunea. 
- Autenticitate. Creativitate. Bucuria de a trăi. Valoarea de sine și Abundența. Vocea interioară, curajul de a fi nou înșine, de a ne exprima liber. Creația conștientă - atributul Maestrului. Abundența este răspusul realității la propria noastră Creație. 
- Viziune și integrarea Maestrului Interior în propria viață. Un nou mod de a privi propria ființă, oamenii, relațiile, proiectele noastre și configurațiile de realitate pe care le percepem drept context al vieții noastre. 
- Integrarea dimensiunii spirituale a propriei ființe în viața de fiecare zi. Vindecarea rupturii lăuntrice a dualității. Recunoașterea acestei lumi și a propriei vieți ca expresie a divinității în manifestare.


Preț: 1850 lei

Informatii suplimentare aici

Cod Produs: Retreat Ai nevoie de ajutor? 0749.273.854
  • Descriere
  • Video
  • Review-uri (0)

Dacă citești aceste rânduri, atunci Maestrul Interior este pe cale să se nască în viața ta.

Simți deja că realitatea pe care o trăiești se naște din gândurile, emoțiile și gesturile tale lăuntrice, dar nu știi încă felul în care să o creezi în mod conștient. Intuiești deja că sănătatea ta fizică, mentală și emoțională, armonia relațiilor din viața ta, bucuria, creativitatea și abundența au legătură cu lumea ta interioară, dar nu vezi încă modurile fundamentale de a modela existența care curge din tine la fiecare respirație și fiecare pas, pentru a trăi ceea ce vrei să trăiești.

Am creat Școala Maestrului Interior pentru cei asemenea nouă și asemenea ție.

Am redescoperit căile eterne ale transformării interioare, șlefuindu-le până la perfecțiune, le-am curățat de orice ideologie până când a rămas simplitatea impecabilă a lucrului cu energia creatoare a Atenției, cu Respirația Conștientă și cu Atitudinea. Am creat o tehnologie fundamentală de lucru cu universul interior, menită să vindece corpul, mintea și emoția, relația cu sine și cu trecutul, pentru a elibera puterea creatoare conștientă a ființei.

Școala de Vară Maestrul Interior este alcătuită din cele mai puternice călătorii ale inimii, menite să aducă eliberare din furcile caudine ale minții, din mecanisme vechi de gândire, emoție și relaționare. Totul se petrece în mijlocul pădurilor minunate de mesteacăn din Platoul Luncanilor, deasupra Sarmizegetusei, în contact profund și purificator cu natura neatinsă. Sunt călătorii de auto-cunoaștere, vindecare și transformare interioară, în care ne resetăm perspectivele asupra vieții.

Maestrul Interior trăiește în fiecare din noi, așteptând să fie trezit și trăit în viața de fiecare zi.

Noi, Horia & Elena Francisc Țurcanu, ne-am dedicat viața explorării interioare și împărtășirii acestei cunoașteri fundamentale cu toți aceia care simt că le stă în putere să schimbe totul în viețile lor. Bucuria de a trăi, relaționarea armonioasă cu noi înșine și cu ceilalți, trăirea iubirii, adevărului și frumuseții în viețile noastre, creativitatea și abundența, toate acestea sunt destinul nostru și al umanității trezite.

Vino pe dealurile Luncanilor în această vară și eliberează puterea nelimitată pe care ai zăvorât-o în interiorul tău în milenii de inconștiență. Reamintește-ți căile eterne ale ființei și deschide porțile creației conștiente de realitate în viața ta. Eficiența și frumusețea călătoriilor noastre a devenit extraordinară datorită miilor de oameni care au contribuit prin revelațiile lor și au făcut posibile aceste vremuri ale deschiderii, transformării interioare și redescoperirii puterii lăuntrice.

Această vară este o Inițiere. Tu, cel care urci în paradisul natural al Luncanilor, descoperi cine ești cu adevărat, ce vrei și căile naturale ale ființei tale de a-și împlini visele. Iar când vei coborî înapoi, în viața ta, o vei face cu o perspectivă nouă și cu un set de cunoștințe practice care fac posibilă materializarea realității pe care o dorești.


 

Horia Francisc-Țurcanu - Terapeut și consilier transpersonal, ghid în călătoriile de expansiune ale conștiinței și mentor pentru cei aflați în procese de transformare psiho-spirituală. Creează și susține workshop-uri de Dezvoltare Personală Integrală

- A structurat și sintetizat ansamblul de practici experiențiale și concluzii teoretice numite Calea Maestrului Interior și orientări precum Practica Respirației Conștiente și a Stării de Prezență sau Respirația Inimii
- Pasiunea sa este lucrul cu conținuturile adânci ale psihicului uman și aducerea lor în Conștiență, în scopuri ontologice, terapeutice și de transformare interioară. 
- Creează și ghidează sesiuni de explorare a Conștiinței, personale și de grup. 
- Este scriitor, poet, a publicat numeroase articole, eseuri, interviuri, reportaje pe teme de psihologie transpersonală, dezvoltare personală, spiritualitate și filosofie. 
- Susține conferințe pe teme de expansiune a Conștiinței și spiritualitate. Este creatorul Modelului Sferic al Conștiinței, baza teoretică a Școlii Maestrului Interior. Împreună cu Elena Francisc - Țurcanu este senior editor al Cărților Maestrului Interior și co-președinte al Asociației de Terapii Transpersonale.
- Înainte de a crea împreună cu Elena Francisc - Țurcanu Călătoria Inimii a fost jurnalist, realizator și producător de film documentar și reportaj.


 

Poți trăi la nivelul Maestrului. Nu este o abstracție


A trăi Maestrul este despre bucuria din propria viață, despre sănătate strălucitoare și despre relații armonice, despre a naviga în oceanul emoțiilor și al gândirii în mod liber și creativ, despre a fi tu însuți și a manifesta ceea ce-ți dorești. Este despre iubire, adevăr, armonie și frumusețe exprimate în gest. Toate acestea sunt accesibile și reprezintă natura ta profundă. 
Aceasta este o invitație de a face parte din cercul exploratorilor Conștiinței numit ARC. Arta Respirației Conștiente. Un spațiu de explorare în care cultivăm de fapt, prin Conștiență, arta de a trăi. Împreună este mai ușor.


Anul acesta îți propun o explorare adâncă, în mijlocul naturii neatinse de poluare din Podișul Luncanilor. Explorăm relația cu corpul, cu emoțiile, cu gândirea și cu sufletul nostru, cu ceilalți și cu situațiile vieților noastre, cu visele și cu această lume: totul este relație și totul este despre capacitatea noastră de a crea așa cum ne dorim propria experiență de viață. La asta folosește Conștiența. A trăi așa cum dorim și a crea realitatea pe măsura noastră.


Cultivăm visul conștient și capacitatea de a-l menține necontenit în Atenție, cultivăm capacitatea de împlini, de a materializa, de a încarna, de a manifesta, cultivăm bucuria de a trăi și curajul de a ne exprima, deschiderea, compasiunea și frumusețea, atingerea conștientă și conținerea, toate acestea ca temei al unei noi calități a vieții.


Maestrul nu este altceva decât omul conștient, liber, creator, eliberat de frică și ridicat din genunchi, ridicat din labirinturile gândirii compulsive, înaripat, îndrăgostit de viață și creator. La asta te invit să participi și asta te invit să creezi în viața ta.


Am dezgropat din profunzimile insondabile ale Conștiinței o cunoaștere universală a Adevărului și am dezvoltat aplicații neprețuite. Aceasta este una dintre ele. Vocația mea este aceea de a împărtăși această cunoaștere care schimbă totul și de a participa astfel la transformarea vieților și a... Vieții. Nu te învăț nimic. Dar creez un spațiu de Conștiință în care descoperi singur acest Adevăr prin trăirea lui directă. Te invit în acest spațiu.


Adevărul, Iubirea, Frumusețea și Creația fac parte din noi. Doar că un timp suntem orbi. Am deschis ochii și văd. Și tu vezi uneori. Dar acum este mai mult decât atât. Este despre a crea ceea ce dorim în această lume care face parte din noi înșine.


Despre asta este Arta Respirației Conștiente. Vino și tu!

Scrie un review


Suport clienti 9:00 - 18:00

0749.273.854 contact@edumarket.ro
close

A fost adaugat cu succes in cosul tau de cumparaturi!

Vezi cosul Trimite comanda
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat in wishlist!