Organizator: Calatoria inimii Retreat BRIZA pentru părinți și copii (6 - 11 August 2019)

 

Transformarea relației Părinte-Copil


Pentru copii, BRIZA este un spațiu de conținere, joacă, bucurie și creativitate în toate sensurile. Copiii au acces la căi simple și autentice de comunicare și relaționare, între ei și mai ales cu părinții lor.


Pentru părinți, BRIZA 2019 este un prilej de reconectare profundă cu esența lor, cu natura profundă a ceea ce sunt dincolo de rolul de părinte, prin Practica Prezenței. Înainte de a fi părinți, cu toții suntem oameni, iar pentru a întrupa rolul de părinte cu lejeritate și deschidere, pentru a construi o relație armonioasă față de copiii noștri, bazată pe încredere și respect, este uneori nevoie să ne dăm un pas în spate și să împrospătăm felul în care ne raportăm la copiii noștri.


Aceste zile petrecute în conexiune cu natura, departe de zgomotul și agitația orașelor, departe de lumea virtuală a computerelor și telefoanelor mobile, reprezintă un moment de vindecare, o adevărată regenerare a lumii interioare, atât pentru părinți cât și pentru copii.


Și noi adulții, dar și copiii noștri avem nevoie de împământare, avem nevoie să simțim cum fiecare emoție se naște în corp și să înțelegem că modul în care ne gestionăm emoțiile depinde de capacitatea noastră de a le exprima. La BRIZA ne conectăm profund cu natura, învățăm să ascultăm liniștea, să simțim pădurea, păsările, animalele, pământul și stelele.


Călătorim în această vară pe coline, prin văi, pe dealuri și de-a-lungul râului. Dansăm în jurul focului și ne spălăm privirea pe bolta nopții plină de mii și mii de stele.


Ne dăm întâlnire cu cele 4 direcții cardinale, de la răsărit la apus, de la sud la nord și fiecare zi ne va purta către noi aventuri și noi explorări a lumilor noastre interioare și exterioare.


O sumedenie de aliați, văzuți sau mai puțin văzuți, vor însoți și ghida copiii în această aventură pentru ca ei:

 Să se reconecteze:

  • la calitățile și darurile lor înnăscute

  • la potențialul și puterea lor interioară

  • la curajul de a se rosti și a se exprima în deplină libertate

    Să simtă că POT!

  • pot face alegeri fără teama de a fi comparați sau etichetați

  • pot exprima emoțiile în contexte diferite

  • pot crea conexiuni autentice cu proprii lor părinți

  • pot fi spontani, originali, creativi

  • pot cânta, dansa, se pot bucura cu naturalețe de copil

  • cu adevărat pot asculta, își pot comunica și exprima visele și lumea lor imaginară simțind că sunt perfecți așa cum sunt

  • pot simți că viața este o experiență ce merită trăită cu entuziasm, pasiune, frumusețe și bucurie.

Desigur aceste daruri sunt și pentru părinții care însoțim copiii, pentru toți cei care creăm împreună experiența BRIZA.

BRIZA este ocazie unică pentru lucrul împreună, într-un cadru destinat să adâncească profunzimea relației părinte-copil.
 

Ce îți oferă acest Retreat?

Ce aduce copiilor?

- Practica Prezenței pentru copii.

- Cultivarea inteligenței emoționale, aptitudinilor relaționale, a empatiei, deschiderii, conexiunii.

- Cultivare atenției în corp, administrarea emoțiilor și gândirii.

- Depășirea fricii, furiei, rușinii, vinovăției. Eliberarea potențialelor interioare.

- Crearea unei personalități armonioase.

- Cultivarea abilitățile de comunicare conștientă și relaționare deschisă.

- Cultivarea încrederii în sine și în experiența vieții, găsirea vocii personale, a autenticității și a bucuriei de a trăi


Ce aduce părinților?

  • Dezvoltare personală integrală.

  • Lărgirea percepției asupra propriei personalități și lucrul psihologic cu sine.

  • O nouă perspectivă, integrală, asupra ființei umane.

  • Cultivarea empatiei, a ascultării conștiente, a deschiderii.

  • Conștientizarea și vindecarea traumelor care afectează relația cu sine, cu copilul și cu mediul.

  • Ocazia de a ieși din modelele vechi ale gândirii compulsive.

  • Înțelegerea naturii stărilor emoționale și lucrul cu administrarea acestora.

  • Înțelegerea proceselor și stărilor copilului, prin accesarea propriilor profunzimi. Comunicare empatică.

  • Transformare interioară, susținere psihologică și emoțională, spațiu de împărtășire.


    Ce aduce RELAȚIEI între copii și părinți?
    O nouă perspectivă a copiilor asupra părinților și invers, un nou mod de înțelegere și comunicare.
    - Detensionarea relației, perspective și abordări noi în interiorul acesteia.
    - Permite părinților percepții noi asupra copilului, dezvăluie întreaga complexitate a Ființei acestuia.
    - Conduce către o viață mai liberă, mai puțin tensionată, mai creativă și mai plină de bucurie pentru copii și părinți.
    - În esență, conduce relația copil-părinte către descoperirea principiului universal al iubirii conștiente și creatoare.


PRET:  

1 părinte + 1 copil: 1300 lei
1 părinte + 2 copii: 1550 lei
2 părinți + 1 copil: 1850 lei
2 părinți + 2 copii: 1980 lei

 

Copii cu vârsta între 5 și 11 ani

Reatreat-ul se desfășoară în locația Centrului Internațional Călătoria Inimii, în natură, în mijlocul unui Parc Natural de o frumusețe unică din Podișul Luncanilor, județul Hunedoara. Cele mai apropiate orașe sunt Orăștie și Călan. Click aici pentru traseul din Orăștie (Google Maps)

Informatii suplimentare aici

Cod Produs: Briza Ai nevoie de ajutor? 0749.273.854
  • Descriere
  • Video
  • Review-uri (0)

Transformarea modului în care relaționăm cu noi înșine și cu copiii noștri.
 

Te invităm la Bucurie și Joc, la Prezența, Spontaneitatea și Conexiune profundă. Te invităm într-un cadru natural de o frumusețe copleșitoare, într-un spațiu în care poți duce relația cu copilul tău pe niveluri nebănuite de profunzime. Tabăra BRIZA este o ieșire din platitudinea de fiecare zi și ocazia unei magnifice împrospătări a relației dintre copii și părinți.


Dincolo de platitudinea vieții de fiecare zi, a lucrurilor care ”trebuie făcute”, există o dimensiune a existenței, neexplorate încă, în care rezidă toate potențialele unei vieți pline de bucurie, încredere și iubire. BRIZA este pentru părinți care își doresc ca relația lor cu copiii să capete o nouă profunzime și care, de asemenea, simt să încurajeze uriașele potențiale ale propriilor copii, direcționându-i spre a trăi o viață plină de succes, originalitate și bucurie. Dar, mai ales, BRIZA se adresează acelora dintre voi care păstrează viu copilul interior și credința nedeslușită că totul se află în puterile noastre.


Un element fundamental al Programului este lucrul în paralel cu părinții și cu copiii, pe aceeași bază a integralității ființei umane. Relația integrală între copii și părinți, implicând Conștiența întregului corp-emoție-minte-viziune, transformă complet modul de comunicare și percepție în interiorul relației. Programul pentru părinți este articulat pe Practica Prezenței – Școala Maestrului Interior și are drept scop adâncirea percepției despre sine și despre copil, precum și lucrul cu dimensiunile interioare ale părinților.


În ultimă instanță BRIZA are drept scop conectarea cu cele mai prețioase resurse interioare ale ființei umane, încrederea în sine și în existență, creativitatea, autenticitatea și bucuria de a trăi și aducerea lor în relație și în viața de fiecare zi. Relația copil-părinte este unul din rolurile fundamentale pentru o ființă umană și stă la baza construcției personalității viitoare a copilului și a paradigmei prin intermediul căreia acesta va percepe realitatea. Pentru părinți, relația conștientă cu copilul poate deveni cel mai vindecător și transformator mediu de experiență umană.

 


Călăuze BRIZA

Bogdan Grigoraș - Sunt Călăuză a Călătoriei Inimii din 2013, anul în care am absolvit Școala Maestrului Interior, o școală a misterelor în adevăratul sens al cuvântului, numai că în zilele noastre aceasta școala nu este ascunsă vederii, ci se găsește la îndemâna oricui. Procesul de transformare interioară profundă pe care l-am parcurs începând cu anul 2012 a condus către adâncirea percepției, autocunoaștere și înțelegerea proceselor prin care trece orice ființă umană în călătoria inimii sale către conștiență. A trăi Viața în conștiență este ceea ce mă îndeamnă să lucrez în fiecare zi cu mine însumi și să fac ceea ce fac.

Maria Lupu - Prin rolul meu de Călăuză în cadrul Taberei de vară BRIZA, îmi aduc cu bucurie propria contribuţie la transformarea modului prin care creştem, educăm şi relaţionăm cu copiii de astăzi. Aici, în Călătoria Inimii, punem temelia unei noi viziuni asupra educaţiei şi Împreună participăm la schimbarea acestei lumi. Tabăra de vară BRIZA este un spaţiu de experienţă în care oferim deopotrivă părinţilor şi copiilor posibilitatea să se reconecteze la ei înşişi şi, din acest spaţiu de conştienţă, să interacţioneze între ei şi să-şi creeze viaţă cu entuziasm şi cu bucurie.

Denise Cornea Ștefănescu - Astrologia m-a însoțit şi a făcut, consecvent parte, dintre preocupările mele. S-a concretizat în studii acreditate odată ce am pătruns pe teritoriul vast al dezvoltării personale şi m-am consacrat unui proces sincer de conștientizare, asumare şi, mai ales, cunoașterii dobândite prin experiență directă. Explorez, creez şi mă exprim astăzi în astrologie dintr-o perspectivă psihologică şi experenţială. Fac parte din Asociaţia Astrologilor din România şi am terminat formarea în cadrul Școalii Maestrului Interior și Programul de Formare Briza, dedicat lucrului cu copii și părinți, deopotrivă.

Adriana Laura Stogrea - Școala Maestrului Interior, a doua generație, a fost punctul terminus al unui model și mod de viață în care lupta cu toate nuanțele ei - de la competiție până la încrâncenare -, norocul sau ghinionul, dorința secretă la o soartă mai bună, credința într-un salvator sau în salvatori miraculosi, au ajuns la rezoluție prin dizolvare. Energia eliberată în acest fel a configurat în mod conștient verticala ființei și, odată cu ea, a reconfigurat orizontala ca și câmp dens de experiență turnat prin roluri, atitudini corporale, emoții și gândire, sentimente și senzații.

Dana Lar - Sunt absolventă a Școlii Maestrului Interior, generația a patra, și a Programului de Formare Briza –un program de dezvoltare integrală destinat părinților și copiilor și relației dintre ei, în ambele fiind călăuzită de creatorii lor, Horia & Elena Francisc Țurcanu. Acestea două, împreună cu întregul meu parcurs în Călătoria Inimii, m-au propulsat pe un nou nivel al conștienței, acela de creator al propriei mele realități, al propriei mele vieți.


 

Scrie un review


Suport clienti 9:00 - 18:00

0749.273.854 contact@edumarket.ro
close

A fost adaugat cu succes in cosul tau de cumparaturi!

Vezi cosul Trimite comanda
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.